PELERINAJ ÎN BULGARIA, PE URMELE SFÂNTULUI DIMITRIE BASARABOV

23 MARTIE, 20 APRILIE, 11 MAI, 15 IUNIE, 03 AUGUST,

07 SEPTEMBRIE, 19 OCTOMBRIE, 16 NOIEMBRIE 2024


Sâmbătă – Plecare din București la ora 06:45 de la baza Dealului Patriarhiei (crucea Sfântului Constantin Brâncoveanu)  pe ruta București – Giurgiu – Ruse, închinare în Catedrala Mitropolitană din RuseBasarabov, închinare în  Peştera Sfântului Dimitrie cel Nou (moaşte se află la Catedrala din Bucureşti, sfântul a  trăit în veacul al XIII-Iea, în timpul celui de-al doilea Ţarat de la Târnovo, întemeiat de români si de bulgari sub conducerea fratilor Petru şi Asan. Aceasta este singura mănăstire săpată în stâncă, încă funcţională, din Bulgaria. Mănăstirea actuală constă într-o bisericuţă, zidită în Peştera Sfântului Cuvios Dimitrie. Aceasta a fost refăcută în anul 1937) – Ivanovo, vizitarea Mănăstirii de Piatră (inclusă în Patrimoniul UNESCO. Cele mai bine păstrate picturi murale pot fi văzute în biserica rupestră închinată Maicii Domnului – XIII-XIV. Mănăstirea de piatră din Ivanovo este o mănăstire complet diferită față de toate celelalte complexe monahale din Bulgaria, reprezentând mai degrabă o rețea de mici bisericuțe și chilii ce sunt săpate în piatră, aflate la 32 de metri deasupra nivelului apei ce străbate pitorescul canion Roussenski Lom, de urcat pe jos) – Cerven, vizitarea Cetăţii Vechi Cerven (a avut un rol important în perioada celui de-al doilea Ţarat între sec. XII-XIV, de urcat pe jos) – Peştera Orlova Ciuca* (a doua peşteră ca mărime din Bulgaria, de mers pe jos) – Ruse – Bucureşti (sosire la baza Dealului Patriarhiei în funcție de traficul auto și formalitățile vamale).


TARIF: 135 LEI/ PERS.      

Grup minim 15 persoane


  • grup intre 15 – 23 pers. – transport cu microbuz clasificat.
  • grup intre 24 – 35 pers. – transport cu miniautocar clasificat.
  • grup intre 36 – 50 pers. – transport cu autocar clasificat.

*In lunile martie si noiembrie nu se viziteaza Pestera Orlova Ciuca


Plata partiala sau integrala se poate efectua la sediile Basilica Travel sau, dupa o rezervare anterioara, prin ordin de plata la orice sediul al Bancii Comerciale Romane, fapt ce constituie consimtamantul si acordul deplin al PELERINULUI asupra tuturor clauzelor contractuale, precum si asupra programului detaliat al pelerinajului.

 


SERVICII INCLUSE:

  • Transport autocar clasificat (pentru grupuri mai mici transportul se va face cu miniautocar sau microbuz clasificat);
  • Însoțitor de grup preot / teolog

SERVICII NEINCLUSE:

  • Intrările la obiective (aprox. 15 leva)

ACTE NECESARE: carte de identitate valabilă sau paşaport valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară.


NOTĂ

–  Autoritătile vamale isi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricarei persoane care nu prezintă suficientă incredere chiar dacă aceasta a obtinut acordul pentru obtinerea vizei turistice. Agentia de turism nu poate fi facută răspunzatoare pentru astfel de situatii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul isi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea si de aceea este obligat să informeze agentia asupra oricarui incident petrecut vreodată in afara granitelor României, precum si asupra oricarei tangente pe care o are cu statele in care are loc desfasurarea pelerinajului.

–  Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeste, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).

–  Programul actiunii poate fi modificat de către conducatorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective  in functie de anumite situatii speciale.

–  Așezarea in autocar/microbuz se face incepand cu bancheta a doua, in functie de data achitarii avansului si semnarii (intocmirii) contractului.

–  Prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii