Sf. Ap. Iacob al lui Zevedeu; Sf. Ier. Donat, Episcopul Evriei;

Duminica Mironosiţelor – Biserica Ortodoxă se află astăzi în Duminica Mironosițelor. Femeile mironosițe venite în prima zi a săptămânii pentru a împlini ritualul iudaic legat de înmormântare, pe care nu l-au putut face la moartea Mântuitorului din cauza Sabatului și Paștelui iudaic, descoperă mormântul gol, primind vestea Învierii Domnului de la înger, după cum aflăm din relatările celor patru Evanghelii din Canonul Noului Testament (Matei XXVIII, 1-10; Marcu XVI, 1-11; Luca XXIV, 1-12; Ioan XX, 1-10) și vin la Apostoli să le vestească cea mai mare minune a tuturor timpurilor, Învierea lui Hristos. Doi dintre aceștia, Petru și Ioan (Luca XXIV, 12; Ioan XX, 3-8), vin la mormânt pentru a se încredința de cele mărturisite de femeile mironosițe. Maria din Magdala, mironosița care l-a văzut prima pe Domnul vieții În prim-plan între femeile mironosițe o avem pe Sfânta Maria Magdalena, sărbătorită de Biserica noastră în data de 22 iulie. Sfânta Maria Magdalena era din seminția lui Neftalim. S-a numit Magdalena după localitatea Magdala, din Galileea de Sus, unde s-a născut sau a trăit mai mult, oraș așezat cam la 5 km spre nord de Marea Galileii. Este femeia din care Mântuitorul Iisus Hristos a scos șapte demoni (Luca VIII, 2) și care împreună cu altele I-au urmat și I-au slujit apoi (Luca VIII, 2-3). Ea face parte apoi din grupul mironosițelor care au stat lângă crucea Lui (Ioan XIX, 25) și au mers dis-de-dimineață la mormântul lui Iisus să ungă Trupul Lui cu miresme (Marcu XVI, 1-2). Și tot ea este aceea căreia i S-a arătat Iisus întâi după Înviere (Marcu XVI, 9; Ioan XX, 11) și a fost cea dintâi vestitoare a Învierii Lui (Marcu XVI, 10; Ioan XX, 18). După Înălțarea Domnului la cer, o aflăm împreună cu sfinții Apostoli. După Duminica Cincizecimii, a plecat și Maria Magdalena la propovăduire ca una ce era ‘întocmai cu Apostolii’. Străbătând multe țări, a propovăduit Evanghelia Domnului prin cetăți și sate, aducând mulți păgâni la Dumnezeu. Și ajungând la Roma, ‘a stat înaintea cezarului Tiberius, care fiind bolnav de un ochi, Sfânta Maria Magdalena l-a tămăduit’. Ea a istorisit împăratului Tiberius (14-37) toate cele despre Mântuitorul Hristos, nedreapta pătimire, răstignirea, moartea și Învierea Sa. Din Roma, Sfânta Maria Magdalena s-a dus la Efes unde se afla Sfântul Ioan Evanghelistul, ajutându-l în apostolie. Acolo a și murit. Sfântul Ioan a înmormântat-o la intrarea peșterii din muntele Ohlon de lângă Efes, unde mai târziu, adică în anul 250, au adormit și cei șapte tineri. Moaștele ei au fost mutate de împăratul Leon Înțeleptul (457-474) în Mănăstirea ‘Sfântul Lazăr’ din Constantinopol, zidită de el. Salomeea și Suzana merg la mormânt pentru a unge trupul Domnului cu miresme O altă femeie mironosiță este Maria lui Cleopa, numităși mama lui Iacov, pomenită de Biserică la 23 mai. A fost soția lui Cleopa, unul dintre cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, verișoară cu Maria, și L-a urmat pe Mântuitorul încă de la începutul activității Sale mesianice din Galileea. A fost prezentă la Patima și îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos. Ea a fost martoră la Patimi alături de celelalte femei mironosițe. În prima zi a săptămânii a venit la mormântul gol și a mărturisit Apostolilor Învierea Domnului. Ioana, femeia lui Huza, administratorul palatului lui Irod, este una dintre femeile mironosițe care împreună cu Suzana ‘slujeau din avutul lor’ (Luca VIII, 3) lui Iisus Hristos și Apostolilor. Ea este amintită alături de celelalte femei mironosițe în ziua Învierii când Domnul Hristos li se arată lor (Luca XXIV, 10). Între femeile mironosițe le regăsim pe Salomeea și Suzana. Salomeea a fost una dintre femeile mironosițe care slujeau lui Iisus și care au mers la mormântul Domnului în ziua duminicii pentru a-L unge cu miresme. Suzana a fost una dintre femeile mironosițe care au slujit Domnului și Apostolilor (Luca VIII, 3). E prezentă între celelalte femei cărora li S-a arătat Domnul după Înviere.
Sfântul Apostol Iacob – Originar din Betsaida (Palestina, azi Israel) a fost pescar, devenind prin chemarea Mântuitorului unul dintre cei doisprezece Apostoli. A fost fiu al lui Zevedeu şi al Salomeii, frate al Sfântului Ioan Evanghelistul. I se mai spune Iacov cel Mare sau fiul lui Zevedeu pentru a fi deosebit de Iacov cel Mic sau Iacov al Lui Alfeu. După ce Mântuitorul i-a chemat la apostolat pe Sfântul Petru şi Andrei, i-a chemat la slujirea apostolatului şi pe fiii lui Zevedeu, Ioan şi Iacob. Au fost de faţă la cele mai însemnate minuni săvârşite de Domnul, la Schimbarea la Faţă, la învierea fiicei lui Iair, la rugăciunea de pe Muntele Măslinilor.
După Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Iacob a părăsit Ierusalimul din pricina persecuţiei pornite împotriva creştinilor. Fericitul Ieronim spune că a predicat iudeilor împrăştiaţi printre neamuri. Întors în Ierusalim, a suferit moarte martirică în timpul împăratului Irod Agripa, în anul 44. Acesta a fost lovit cu pietre, după legea iudaică şi apoi, potrivit legii romane, a fost tăiat cu sabia. Ucenicii sfântului i-au dus trupul în Spania, la Ira Flavia (astăzi – El Padron). În sec. al IX-lea, sfintele moaşte au fost mutate în Catedrala din Compostella.
Sfântul Donat, Episcopul Evriei – A păstorit în Evria, în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Datorită vieţii curate, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Sfântul a trecut la cele veşnice în anul 387.