Cuviosul Martinian (+ începutul secolului V) – S-a născut în vremea împăratului Constanţiu (337-361), în cetatea Cesareea Palestinei. A devenit sihastru la vârsta de 18 ani şi s-a aşezat într-o chilie pe muntele numit Locul Corabiei. După 25 de ani de viaţă pustnicească a primit darul tămăduirilor. Printre multe alte ispite, a fost ademenit de diavol, care a luat chipul unei femei. A biruit ispita, iar acea femeie s-a pocăit şi a intrat la Mănăstirea Sfintei Paulina din Betleem. După aceasta, a plecat pe o stâncă din mare, unde a locuit zece ani, fiind hrănit de un corăbier. A plecat de acolo, pentru că o fată scăpată dintr-un naufragiu a ajuns pe aceeaşi stâncă cu el. Cu ajutorul unor delfini, a ajuns la uscat şi s-a stabilit la Atena, unde a murit şi a fost îngropat cu mare cinste de episcopul locului.
Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfinţilor Apostoli şi Mucenici Acvila şi soţia sa, Priscila și a Sfântului Ierarh Evloghie, Patriarhul Alexandriei.
- Pelerinaje externe
- Pelerinaje interne
- Modalități de plată
- Știri din pelerinaje
- Articole media
- Contact