† DANIEL
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREACUCERNICULUI CLER
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR
HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu
şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
(Luca 2, 14)
Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos are multe înțelesuri duhovnicești, pentru că întruparea sau înomenirea Fiului veşnic al lui Dumnezeu este izvorul multor daruri şi binefaceri pentru omenire.
Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic viu Se face Om muritor, pentru a dărui oamenilor muritori viaţa veșnică. Fiul lui Dumnezeu Se face Om, pentru ca omul să poată deveni fiul lui Dumnezeu după har (cf. Ioan 1, 12). Pe scurt, înomenirea lui Dumnezeu are ca scop îndumnezeirea omului.
Coborârea Fiului lui Dumnezeu Iisus Hristos între oameni este începutul înălţării omului în împărăţia iubirii Preasfintei Treimi. Însă această înălțare a omului are ca bază împăcarea dintre Dumnezeu Cel Sfânt şi omul căzut din legătura cu El prin păcatul neascultării. Planul lui Dumnezeu de împăcare a Sa cu omenirea căzută prin păcatul neascultării este binevestit de îngeri la Naşterea Fiului Său ca om în Betleem. În această privinţă Sfântul Chiril al Alexandriei, în al său Comentariu la Evanghelia după Luca, spune că îngerii au cântat „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14), deoarece îngerii „sunt în pace cu Dumnezeu, şi ei în nici un chip nu încalcă hotărârea lui Dumnezeu şi stau în mod temeinic în dreptate şi în sfinţenie. Dar noi nenorociții, aducem şi așezăm împotriva voinței Stăpânului nostru poftele noastre, şi de aceea ne aflăm ca niște vrăjmași ai Săi. Însă această stare a fost dezlegată de către Hristos. Căci El este pacea noastră, şi El, prin Sine, ne-a unit cu Dumnezeu Tatăl. El a scos dintre noi şi Dumnezeu păcatul care ne făcea dușmanii lui Dumnezeu, El ne-a făcut drepți prin credinţă şi El cheamă aproape de Dumnezeu pe cei care nu erau aproape de Dânsul”[1].
Taina Nașterii Domnului Iisus Hristos în Betleem este reprezentată în chip simbolic şi duhovnicesc în Liturghia euharistică ortodoxă, mai întâi prin Rânduiala Proscomidiei, când se pregătesc darurile liturgice (pâine şi vin) care vor fi aduse, la momentul potrivit al Sfintei Liturghii, pe Sfânta Masă din Altar pentru a fi sfinţite. Proscomidiarul reprezintă peștera de la Betleem, iar cruciuliţa care stă pe un suport semisferic, deasupra pâinii de pe Sfântul Disc, este numită „Steaua” care i-a călăuzit pe cei trei magi de la Răsărit, şi care s-a oprit deasupra peșterii de la Betleem, unde se afla Pruncul Iisus, numele cetății Betleem însemnând „Casa Pâinii”. De aceea, când acoperă Sfântul Disc, preotul rostește cuvintele: „Şi venind steaua, a stat deasupra unde era Pruncul” (Matei 2, 9). Înainte de începerea Sfintei Liturghii euharistice, preotul slujitor se roagă rostind cuvintele din cântarea îngerilor de la Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).
Pacea lui Dumnezeu dăruită oamenilor în şi prin Iisus Hristos este celebrată în întreaga viaţă liturgică a Bisericii Ortodoxe, dar mai ales în Sfânta Liturghie, când se rostesc cuvintele: „Pace tuturor” şi „Pace ție cititorule” la citirea Apostolului, „Pace tuturor” şi „Pace ţie celui ce ai binevestit” la citirea Sfintei Evanghelii, „Pace tuturor” înainte de Crez, după ecfonisul: „Cu îndurările Unuia-Născut Fiului Tău … ”, şi „Pace tuturor” după rugăciunea Tatăl nostru.
Vorbind despre pacea lui Dumnezeu făcută şi adusă de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Pavel spune că Însuși „Dumnezeu Tatăl era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuși … şi punând în noi cuvântul împăcării”(2 Corinteni 5, 18-19). Această pace se şi numește „pacea lui Dumnezeu, care covârșește orice minte şi care păzește inimile şi cugetele noastre în Hristos” (Filipeni 4, 7). Această pace dăruită oamenilor în şi prin Hristos este temelia împăcării oamenilor cu Dumnezeu şi a împăcării şi înfrățirii popoarelor între ele. De aceea, Apostolul Neamurilor spune despre Hristos că „El este pacea noastră, El Care a făcut din cele două lumi (iudeii şi neamurile) – una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii, desființând vrăjmășia în trupul Său, legea poruncii şi învățăturile ei, ca întru Sine pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea. Şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi uniți într-un trup, prin Cruce, omorând prin ea vrăjmășia” (Efeseni 2, 14-16) [2].
Aşadar, omul cel nou în Hristos este omul în care locuiește pacea lui Dumnezeu şi care lucrează pentru împăcarea oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă. De aceea, „făcătorii de pace, fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9).
Întrucât Dumnezeu este Dumnezeul păcii (cf. Romani 15, 33; Filipeni 4, 9), pacea este dar al lui Dumnezeu şi roadă a Duhului Sfânt (cf. Galateni 5, 22), pacea este însoțită de dreptate şi de bucurie, pentru că „Împărăţia lui Dumnezeu este dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).
Darul păcii spirituale, al împăcării omului cu Dumnezeu, cu sine şi cu semenii se cere prin rugăciune şi se cultivă prin gânduri, cuvinte şi fapte bune, astfel încât pacea spirituală a sufletului devine izvor de pace socială, de pace în familie, în comunitate şi în lume.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii învaţă că patimile egoiste ca: lăcomia sau iubirea obsesivă de avere, de putere şi plăcere şi altele asemănătoare produc în suflet tulburare, iar această tulburare se răsfrânge apoi în relațiile dintre oameni, care devin tensionate, conflictuale şi chiar violente, mai ales din cauza nedreptăților şi suferințelor create de lăcomie. Când inteligența umană este stăpânită de patimile egoiste ale invidiei, vicleniei şi minciunii, ea produce în suflet şi în societate dezordine şi multe răutăți, în schimb înțelepciunea care vine de la Dumnezeu este „curată, apoi pașnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi roada dreptății se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea” (Iacob 3, 17-18).
Iubiţi frați şi surori în Domnul,
Sfânta Evanghelie ne spune că în timpurile din urmă, care pot fi înțelese şi ca timpuri de criză spirituală şi morală, „din pricina înmulţirii fărădelegii iubirea multora se va răci” (Matei 24, 12), iar Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre degradarea spirituală a societății când slăbește credinţa oamenilor în Dumnezeu şi când libertatea lor nu mai este unită cu responsabilitatea, spune ucenicului său Timotei, episcop în Efes: „şi aceasta să știi, că în zilele din urmă vor fi vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinţi, nemulțumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfățișarea adevăratei credințe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te de aceștia …” (2 Timotei 3, 1-5).
În faţa acestei crize spirituale şi morale, creştinii statornici şi luptători nu se descurajează, ci răspund printr-o viaţă spirituală şi morală mai intensă, potrivit îndemnului: „fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apocalipsa 2, 10).
Cât de mare este darul păcii spirituale a sufletului şi darul păcii sociale în familie, în comunitate şi în lume se poate înțelege mai ales când această pace lipsește, când pacea şi bucuria sufletului sunt înlocuite cu tulburarea şi cu depresia, cu cearta şi cu violența, cu răzvrătirea şi ura, cu învrăjbirea şi ostilitatea, când fiecare judecă pe toţi ceilalți, fără a-şi vedea propriile greşeli.
Astăzi, când creşte violența verbală şi fizică în familie, în școală, în societate şi se înmulțesc conflictele militare şi terorismul în multe părţi ale lumii, când mulţi oameni, fiindcă nu mai au pace şi bucurie în suflet, caută fericirea în alcoolism ori în consumul de droguri, iar alţii ca să scape de depresie şi deznădejde se sinucid, activitatea educațională, pastorală şi social-filantropică a Bisericii trebuie intensificată. Împreună cu familia, cu școala şi cu alte instituții abilitate, Biserica trebuie să dezvolte şi mai mult o educaţie şi o cultură a păcii spirituale interioare şi a păcii sociale, o cultură a respectului reciproc şi a reconcilierii, în locul urii, al învrăjbirii şi al violenței prezente în lumea de azi. În acest sens, este foarte actual îndemnul Sfântului Apostol Pavel care spune: „Căutați pacea cu toţi oamenii şi sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12, 14).
Această perspectivă a unei culturi a păcii spirituale şi sociale trebuie studiată şi promovată mai ales începând cu anul 2016, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox. Modul pozitiv în care este dobândit şi cultivat darul păcii prin rugăciune şi acțiune educativă, personală şi comunitară, poate deveni modul de viaţă sănătoasă şi armonioasă într-o lume individualistă şi secularizată, agitată şi stresată, tehnicizată şi robotizată, în care, în mod paradoxal, există multă comunicare virtuală, dar puţină comuniune reală, multă aglomerație de oameni în orașe, dar puține remedii pentru singurătate şi depresie.
De aceea, darul păcii şi al bucuriei sărbătorii Naşterii Domnului Hristos trebuie împărtășit, prin rugăciune şi daruri spirituale şi materiale, mai ales în aceste zile, copiilor orfani, bătrânilor singuri, oamenilor săraci, familiilor îndoliate şi întristate, bolnavilor şi tuturor celor necăjiţi şi neajutorați.
Astfel, pacea şi bucuria îngerilor şi păstorilor de la Betleem vor lumina sufletele şi chipurile oamenilor care simt că semenii lor cu suflet bun şi generos devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos către toţi oamenii defavorizaţi, aflaţi în nevoi sau în dificultate.
Ca şi în anii trecuţi, în noaptea de 31 decembrie 2015 spre 1 ianuarie 2016 ne vom aduna în biserici spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, mai ales pentru darul vieţii, şi spre a-I cere ajutorul Său pentru Anul Nou în care intrăm.
Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi al Anului Nou – 2016, vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, dimpreună cu urarea tradițională: La mulţi ani!
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!”
(2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către Hristos-Domnul rugător şi de tot binele doritor,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
[1] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Sfânta Evanghelie după Luca, traducere Diacon Gheorghe Băbuţ, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1998, p. 20.
[2] Cf. Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, Editura EIBMBOR, Bucureşti, 1984, p. 351.
– See more at: http://basilica.ro/pacea-lui-dumnezeu-daruita-oamenilor-pastorala-de-craciun-2015-111027.html#sthash.MpJHd1oa.dpuf
