Cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, mitropolit al Țării Românești, ctitor de lăcașuri de cult, personalitate culturală și tipograf, peste 1000 de pelerini din județul Prahova au venit, prin intermediul Agenției de Pelerinaje ”Basilica Travel”, să participe la Sfânta Liturghie săvârșită de Preafericitul Părinte Ioan
În perioada 23-27 septembrie agenția Basilica Travel efectuează un pelerinaj în Tara Sfânta, dedicat SENIORILOR, mai exact celor care au peste varsta de 55 ani. În prima zi am avut bucuria de a ne întâlni cu părintele Roman, însoțitorul de grup pentru acest pelerinaj. Am făcut rugăciunile începătoare, am culminat cu rugăciunea de călătorie prin
După ce în prima zi am străbătut Bulgaria și am făcut cunoștință cu Macedonia, o tara balcanica fost Iugoslava, cea de a doua zi a pelerinajului grupul nostru a petrecut-o în orașul Skopje, capitala Macedoniei. Ne-au însoțit prin statuile prezente Alexandru cel Mare, Filip al II-lea și soția sa, Olimpia, Sfintii Chiril, Metodie, Clement și
Prima zi a pelerinajului nostru din Israel – Egipt a inceput cu vizita la Platoul Giza din Cairo. Aici pelerinii au admirat Cele 3 Piramide reprezentative ale Egiptului si impresionantul Sfinx. In a doua parte a zilei, pelerinii au ajuns in locuri profund spirituale. „Biserica Suspendata”, inchinata Preasfintei Fecioare Maria Maica Domnului a deschis participantilor
In perioada 16 / 22 Septembrie 2016, ne aflam in Regatul Marii Britanii, intr-un pelerinaj care ne dorim sa il organizam si in continuare datorita comunitatilor romanesti de aici, unde gasesti o mica parte de Romania. In prima zi a pelerinajului nostru, dupa drumul Romania – Regatul Marii Britanii, pelerinii au aterizat pe Aeroportul Heathrow,
31 August 2016 – PELERINAJUL a inceput cu rugaciunea de calatorie, iar prima oprire s-a facut la Manastirea Rila din Bulgaria. Aici pelerinii s-au inchinat la moastele Sf. Cuv. Ioan de Rila. In biserica manastirii s-au facut rugaciuni si s-au cantat mai multe imne liturgice. Ziua pelerinajului s – a incheiat cu o rugaciune de
Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu purtarea de grija a Maicii Domnului, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si cu rugaciunile multor credinciosi si cunoscuti, rude, prieteni si apropiati, am fost, in perioada 27 august – 03 septembrie 2016 intr-un bogat si rodnic pelerinaj in Grecia si in Sfantul Munte Athos, un grup de treisprezece pelerini,