Istoria s-a repetat și acum. O chemare puternică a fost suficientă să decid să merg în Israel ” acum sau niciodată”. E mai presus de logica firii această nevoie de a merge la un moment dat ” acolo” la Locurile Sfinte. Și pentru acest imbold inexplicabil e un risc. Financiar, fizic sau de altă natură. Si înainte de plecare apar ispitele prin oameni, gânduri, îndemnuri la prudență, situații de rezolvat în timp scurt și atât cât să te distragă de la obiectivul propus:” plecarea în pelerinaj”.
Paradoxal, de vreo trei săptămâni am simțit interior plecarea către Israel. Dar cine e pregătit pentru o astfel de călătorie ? Am crezut că m-am pregătit cumva în toate felurile: pelerinaje, fapte etc. Dar certitudinea deplasării am avut-o în ziua plecării la prânz, deci cu șase ore înainte de decolarea avionului. Semn că sufletul e mai rapid dar capacitatea de a lăsa grijile lumești e mai greoaie. Așa e trupul! În urma sufletului!
Ispitele au fost. Doar am plecat în locuri pline de har…Somn mai puțin, vorbă multă, oameni diferiți, telefoane, poze care să distragă atenția sau pur și simplu lipsa de concentrare.
Dar orice călătorie în Israel se transformă în pelerinaj. Nu ai cum să nu te rogi pentru alții! Îți amintești de ei când nici nu te aștepți! Nu ai cum să nu te miri de ce vezi sau de ce simți! Harul te surprinde exact când și unde nu te aștepți. Iar întâmplările neprevăzute sunt lecții de trezvie instant: îndemn divin concret să fii acolo trup și suflet.
Revenirea din Israel aduce așezare, liniște, speranță, plus credință, toleranță mai mare și intuiția unei schimbări lăuntrice care peste câteva luni va da roade.
Oricâte locuri aș enumera din cele vizitate, rămân în memoria afectivă: Bethleem, Tabor, Hozeva, Golgota, Mormântul Maicii Domnului și Sf. Mormânt cu tot cu acea cameră Tezaur deschisă în timpul sfintei liturghii de noapte.
De ce trebuie peste mări și țări să ne rugăm și să absorbim har ? Acasă nu e același lucru? Da! Nu! Da și nu!
Uneori e bine să pleci departe de casă pentru a realiza ce e în casa sufletului. E nevoie de o oglindă a conștiinței. E nevoie de har mult ca să te recunoști așa cum ești și să ceri ajutorul să te îndrepți. E nevoie de întărire în credință. E nevoie de har și liniște. E nevoie de o resetare. E nevoie să accepți vremea lucrării harului acolo unde nici cu gândul nu gândești și nici cu sufletul nu simți. Atât de profundă să fie metanoia!
Israel înseamnă să te întâlnești cu Dumnezeu trecând prin Locuri Sfinte resimțite de tine! Orice loc să treacă prin minte și suflet până când harul curăță și înnoiește!
De ce nevoia de a merge uneori în Israel? Așa…să punem început bun! Si chiar să primim certitudinea că indiferent de ispite, le vom depăși cu răbdare, credință și speranță.
Cand noi uităm sau slabim în credința, aceste călătorii aduc un plus de har, atât cât să putem să mergem mai departe!
Frumusețea pelerinajului a fost că, mai mulți oameni s-au putut ruga împreună reconstituind fizic și sufletește viața Mântuitorului Iisus Hristos. Fie că am retrăit bucuria Nașterii Domnului în peștera de la Bethleem, fie că am ajuns în biserica din Nazaret unde îngerul Gavriil a dat vestea cea bună cum Sfânta Fecioară Maria va naște Pruncul Sfânt, fie că am rostit Fericirile și am înțeles tâlcuirea părintelui ghid pe Muntele Fericirii, fie că am primit din Lumina Sfântă în urma rugăciunii la biserica de pe Muntele Tabor, fie că ne-am bucurat de mănăstirile de la Râul Iordan sau am trăit fiorii unei rememorări mergând pe Drumul Crucii și ne-am închinat la Sfântul Mormânt sau am ajuns la locul Înălțării pe Muntele Eleon sau la Grădina Ghetsimani și la Biserica Adormirii Maicii Domnului, toate aceste Locuri Sfinte pline de har lăsa urme în sufletul fiecărui pelerin pe viață!
De ce un pelerinaj în Țara Sfântă? De ce un efort fizic și nu numai pentru a merge acolo să ne rugăm pe urmele Mântuitorului, ale Maicii Domnului și ale Sfinților Apostoli?
De ce în grup?
Răspunsul e simplu. Un pelerinaj e o călătorie sfântă de căutare a lui Dumnezeu. Omul trupesc, preocupat și absorbit de griji lumești, are timp în pelerinaj să își împlinească menirea de a-L căuta, cunoaște și întâlni pe Dumnezeu: în locuri, oameni, taine…adică de a deveni om duhovnicesc.
Mergem în Țara Sfântă pentru că ne naștem cu acest sâmbure al sfințeniei în noi, iar la botez primim pecetea Duhului Sfânt prin care ne sunt sfințite simțurile și trupurile de a-L căuta toată viața pe Dumnezeu. Pelerinajul împlinește această nevoie a omului de a se ruga, a-L simți pe Dumnezeu și a purta acest har dobândit la Locurile Sfinte în viața de zi cu zi.
Totul începe cu o chemare… Așa începe orice pelerinaj! Rodul acestei chemări? O călătorie sfântă care schimbă vieți și destine!
