Pelerinajul este o constanță a umanității și un exercițiu de rugăciune și nevoință pentru fiecare creștin. Plini de emoție duhovnicească, în perioada 08 – 15 iulie 2017 un grup de 12 pelerini au participat cu râvnă la un pelerinaj pe urmele Sfinților Părinți din Sfântul Munte Athos. În acest loc bineplăcut și închinat Maicii Domnului
În perioada 17 – 20 iulie 2017, cu sprijinul Agenției de Pelerinaje Basilica Travel, un grup de pelerini, a avut bucuria să participe la un pelerinaj de 4 zile în Țara Severinului și Prislop. După ce, în prima zi, s-au închinat în mănăstirile Govora, Bistrița, Hurezi, Polovragi și au admirat Coloana Infinitului de la Târgu-
După ce am vizitat și ne-am închinat în orașul Tesalonic, am ajuns la Meteora, cel de al doilea Complex Monahal ca importanță și dimensiune din Grecia unde ne-am minunat de ceea ce am găsit acolo. Ne-am îndreptat spre Insula Corfu unde ne-am aflat în cinste întâlnindu-ne cu Sf. Spiridon și Sf. Imp. Teodora, purtând conversații
Universitatea din Bucureşti organizează a 57-a ediţie a Cursurilor de Vară de limbă, cultură şi civilizaţie românească în perioada 24 iulie – 6 august 2017. Iniţiate în anii ’60, la Sinaia, Cursurile de Vară reprezintă cea mai veche iniţiativă a unei universităţi româneşti de a promova limba şi cultura română în lume. De-a lungul a
Cu mare bucurie două grupuri de pelerini au poposit sâmbătă, 08 iulie pe meleagurile ce încă poartă aerul vestitului Brâncoveanu. Am plecat dis-de-dimineață de pe Dealul Patriarhie, foarte aproape de locul unde a fost omorât Papa Brâncoveanu, tatăl marelui voievod martir și ne-am îndreptat către ctitoriile voievodului care înconjoară Cetatea Bucureștiului. Am vizitat Palatul de
[vc_row][vc_column width=”1/2″][vc_column_text] În perioada 5-16 iulie, un grup de pelerini români se află în Rusia, călătorind la locurile sfinte de aici. Prima zi de pelerinaj s-a desfășurat în Moscova, începând cu rugăciuni în biserica Sfântul Nicolae în care se află spre închinare icoana Maicii Domnului din Vladimir. Galeriile Tretiakov, o impresionantă colecție de icoane din
În perioada 26 – 29 iunie 2017, cu sprijinul Agenției de Pelerinaje Basilica Travel, un grup de pelerini, a avut bucuria să participe la o călătorie spirituală de patru zile în Țara Severinului și Prislop. După ce, în prima zi, s-au închinat în mănăstirile Govora, Bistrița, Hurezi, Polovragi și au admirat Coloana Infinitului de la
În perioada 02-04 iulie 2017 în Țara Sfântă, pe urmele pașilor Mântuitorului Hristos, s-a aflat un grup de credincioși ortodocși din Țara numită Grădina Maicii Domnului- România. Zilele, deși aparent puține, au fost pline de încărcătură duhovnicească și de emoții firești datorate spiritualității locurilor de închinare vizitate. Grupul a fost păstorit cu grijă și dragoste
Participarea la acest minunat pelerinaj în Grecia ne-a deschis noi valențe duhovniceşti. Ghidul nostru, Diac.Florentin Dorobanțu, a contribuit prin informațiile oferite, răbdarea și înțelegerea cu care se adresează pelerinilor. Acest pelerinaj ne-a încântat sufletele atât prin frumusețea locurilor sfinte, cât și prin peisajele care îți inundă ochiul cu bucurie; marea și muntele îmbrățișate de cerul
Vești frumoase din Țara Sfântă. Un grup de pelerini Basilica Travel se află într-o călătorie spirituală. În perioada 19 – 23 iunie 2017 un grup 47 de creștini ortodocși din Maramureș, București, Târgoviște, Craiova, Brașov, Constanța, Fetești, Bacău, Sinaia, Alexandria, Focșani, se bucură de binecuvântarea Țării Sfinte! Grupul este păstorit de Părintele Răzvan Negoescu alături